În lupta cu extremismul online, Google îți încalcă intimitatea cu entuziasm
Practicile Google de supraveghere a activității tale online au fost dezbătute pe larg în ultimii ani, dar în continuare există situații de la care ți se ridică părul pe mână.
Dacă ai trăit cu impresia că fiecare gest pe care îl faci pe internet nu este monitorizat îndeaproape, te-ai înșelat amarnic. Google nu doar că îți înregistrează activitatea, dar colaborează îndeaproape cu autoritățile, pentru a le furniza date precise de identificare cu referință la persoana ta. Partea tristă este că regulile pentru un asemenea comportament sunt destul de abstracte.
Conform unui raport foarte detaliat publicat de The Guardian, Google a partajat date de identificare pentru mai mulți internauți cu autoritățile. Conform documentelor ”scăpate” de divizia CyberCrime Investigation Group (CIG) din cadrul Google, compania americană a oferit autorităților nume reale, datele cardului de credit, adresa de acasă, adresa de Gmail, adresele de email folosite la recuperarea contului, cât și adresele IP pentru ultimele autentificări.
Întregul pretext pentru acest comportament destul de înfricoșător este că facilitează lupta împotriva manifestărilor rasiste și amenințărilor teroriste. Tocmai din acest motiv, în rapoartele înaintate către autorități, au fost incluse și copii ale comentariilor făcute pe platformele Google, precum YouTube.
Deși, la prima vedere, există argumente solide pentru servirea acestor informații, mai mulți avocați pentru drepturile omului contestă practicile Google. Din câte se pare, gigantul din Mountain View nu face decât să paseze responsabilitatea mai departe pentru situații îngrijorătoare, când nici măcar nu poate să șteargă comentariile raportate la autorități de pe propriile site-uri.
Un purtător de cuvânt al Google a explicat pentru Engadget că respectivul set de circumstanțe în care sunt pasate date autorităților este foarte precis. ”Dacă sunt de părere, în mod rezonabil, că putem preveni decesul unei persoane sau putem evita suferința fizică serioasă, s-ar putea să oferim datele relevante agențiilor guvernamentale. Avem în vedere această practică referitoare la dezvăluirea informațiilor în contextul legilor în vigoare și a politicii noastre”.